Nu voi naște fete – NICIODATĂ.

Suntem doar doi copii în familie și sunt extrem  convinsă  că mama mea și-a dorit să aibă o fată , dar dacă s-a primit și să fie primul copil , atunci e o Minune . Pentru tata cred că sunt cea mai frumoasă femeie , care o copie în aceeași pictură pe  Mama . Și nu sunt cea mai frumoasă ființă , cea mai perfectă siluetă și nici pe departe cea mai ideală , sunt fata lor și aceste calități nu pot să fie schimbate niciodată .

 După mine , am fost un copil crescut în puf de lebădă . Nu mi s-a restricționat Niciodată – nimic , dar cu limita trasă la nivel de a fi – OM . De mică am înțeles că părinții sunt pentru mine  , sunt viitorul meu , familia mea – pe care niciodată nu am să o pot schimba cu o altă familie . Ei sunt prietenii mei . Nu am avut niciodată o conversație cu mama ca să mă simt incomod să-i spun că nu am găsit băiatul potrivit și am rămas singură . Că abia la 20 de ani am avut prima relație cu un băiat și nu mi-a plăcut …

Că sunt mereu căutată de unii buni la suflet care ar face pentru mine lucruri mărunte , dar semnificative pentru a defini acele sentimente de dragoste , iar eu mă arunc după  doi ani  de singurătate și tristețe într-o relație bolnavă , care din Start  avuse un scop .

De a-mi demonstra încă odată că sunt Nimic , pentru că sunt –  Femeie  !

Îmi este azi rușine să recunosc , cât de mult mă orbea adevărul  însă eu îl ascundeam : Lasă că mâine va fi mai bine .  Cum să mă uit în ochii mamei mele după atâtea zile de stres și de chin ? Îmi văd ochii și simt cum în interior se ascunde acea făptură de copil fragil care a pus mâina în foc pentru un om și s-a fript atât de mult .

De la multe zile de nesomn și de durere scăldată într-una în lacrimi ,  la poalele ochilor mei s-au făcut două cute vinete-albastre de suferință . Nu înțeleg cum Eu , ca cea mai motivată persoană , azi am devenit atât de slabă emoțional . Îmi spuneam mereu că  niciodată Nimeni  nu mă va vedea  suferind , însă iarăși am dat greș .

  Să pun inima mea în brațe la un indiferent , apoi să o arunc pe tavă și să-i mai dau câteva lovituri terminale , sunt eu sănătoasă?  Îmi încep ziua cu un dezgust , la tot ce se întâmplă . Nu mă deranjează gălăgia când citesc o pagină , nici toată forfota de dimineață , nici vreun coleg care încearcă să mă scoată din starea mea apatică , nici chiar nu m-ar deranja clefăitul la urechea mea . Toate aceste lucruri care mă enervau la nebunie când eram vie .  Simt cum pe zi ce trece se schimbă atât de mult cursul vieții mele , încât doresc să apuc ceva din trecut însă totul se pierde ca nisipul și în palmă îmi rămân doar urme …

Și trăiesc cu acest zbucium de câteva zile , care la început păreau imposibile , chiar cu mâina pe suflet că îmi păreau nesfârșite chinuri ,însă prin lacrimi , pumni  în pereți aceleași cântece de multe ori , prin cei 15 km făcuți și nici măcar simțiți prin dureri musculare , precum apăreau de obicei continui să merg mai departe . Acest mers mai departe precum mi-l spun și eu ca toți , interesant unde mă va duce ?

Mama încearcă prin mii de exemple să-mi ia un pic din durere , însă știe că e de nepierdut și neuitat propria suferință . Dacă e să definim la general , aceste calități sunt universale , însă cînd avem parte de ele sunt numai ale Noastre . Dacă sunt bune  atunci faci posibilul maxim să fie doar personale .

 Ați văzut mulți să aibă iubirea ,fericirea , înțelegerea să fie comună? Să zică : Iată fericirea mea are ochi albaștri și îmi citește în fiecare seara povești , poate vrei un pic din ea?

Cînd trece  suferința pragul , atunci e una comună . Ai vrea ca toți să fie triști ca și tine .

Însă  suferința e a ta și niciodată nu va fi a colegei tale , a mamei , chiar dacă îți spune într-una cât de rapid   l-ar distruge pe acel care te-a băgat în tristețe . Și rămân uimită cât de mult o mamă își iubește fiica . Cu toate că mereu stresată , găsesc foarte puțin timp pentru ea ,agitată că uite nu reușesc  să învăț pentru examen , abătută de la realitate că mă  îndrăgostesc fără sens  , atunci când sufletul cerea cel mai mult iubire , dar  Eu îi aduc cea mai mare Dezamăgire  , ea totuși continuă în fiecare zi să facă din fata ei o luptătoare . Și pe lângă durerea mea de copil o simt pe a mamei cu mult mai matură , un fel de regret pentru ce s-a întâmplat … că iarăși am dat greș.

Simt cum prin telefon  îmi spune că am multe de trecut , iar această lovitură este una pe care aș purta-o cu cel sigur accesoriu de a fi tare .

Dar în suflet  mamă își simte copilul sîngerând și acest sentiment nu poate fi șters cu nimic . Și această agitare în fiecare apel către mama m-a convins ferm și dur că NICIODATĂ nu am să nasc fete .

Știu perfect prin ce trec acum și fix acest sentiment îl va simți fata mea atunci când va iubi și la câteva minute va urî atât de mult lumea – TOATĂ – , indiferent că El se află la nordul Franței sau într-un alt cartier din oraș .

Acest sentiment pur femeiesc se transmite genetic . Prin gene se transmite această durere de a iubi și a fi trădată atât de DUR și RECE . Ca fiind un om cu suflet bun, niciodată nu aș dori rău viitorului meu copil .

Și nu pot să înțeleg pentru ce totuși este creată femeia ?

Să iubească sau să fie iubită?

În ambele întrebări oricum se merită doar un singur răspuns : Femeia este Creată pentru a schimba Lumea și nu bărbații ( ei oricum nu au scăpare )!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: